
A venit momentul mult așteptat! În curând vă veți putea bucura de un interior frumos finisat. Pereții vopsiți, pardoseala instalată, mai sunt doar câteva detalii… printre care și montarea plintei. Dar cum facem alegerea corectă atunci când sunt atât de multe opțiuni pe piață? Chiar și atunci când ați hotărât că veți alege plinte albe, totuși nu știți exact pe care să le cumpărați. Nu vă faceți griji. Noi suntem aici pentru a vă ghida în alegerea plintelor potrivite pentru pardoseala dumneavoastră.
De ce albe? Pe piață veți găsi, de asemenea, plinte în multe alte culori care imită culoarea și textura lemnului. Cu toate acestea, nu este întotdeauna posibil să se potrivească perfect cu pardoseala aleasă. Astfel, plintele albe devin foarte utile și sunt alegerea corectă. Ele sunt elegante, atemporale și, cel mai important, se potrivesc cu aproape orice culoare – atât a pardoselii, cât și a pereților. Dacă designul interior ales de dumneavoastră include și mobilier, accesorii sau alte detalii albe, plintele albe se vor potrivi perfect.
Ce alte avantaje și dezavantaje prezintă plinta alba?
• Protejează pereții de murdărie și deteriorări
• Protejează rosturile de dilatare
• Are aspect elegant
• Se potrivește cu majoritatea culorilor de pardoseală și pereți
• Arată bine atât în încăperile de culoare deschisă, cât și în cele de culoare închisă
• Acestea pot fi achiziționate într-o gamă largă de dimensiuni și materiale
• Ușor de asortat cu pardoseala
• Pot fi vopsite în culoarea dorită
• Pot fi prea puternice în decoruri realizate cu nuanțe închise și fără elemente albe
• Prezintă risc de a se murdări repede
Sunt aceste dezavantaje semnificative? Răspunsul la această întrebare poate varia. De exemplu, pentru un părinte cu un copil, orice suprafață albă pare o invitație la desenat. Chiar și așa, multe dintre plintele disponibile pe piață sunt impermeabile și ușor de curățat. Așa că poate nu trebuie să renunțați la detaliile elegante din visele dumneavoastră, chiar dacă aveți acasă mici neastâmpărați. Dar, înainte de a lua decizia finală, ce tipuri de plinte puteți găsi în prezent în magazine?
Tipuri de plinte – sortiment din care puteți alege
Mai presus de toate, nu uitați că există mai multe aspecte de luat în considerare atunci când alegeți plinta. Trebuie să țineți cont atât de forma și înălțimea plintei, cât și de materialul din care este realizată. Cum să alegem plinta ideală? Am pregătit pentru dumneavoastră un scurt ghid care sperăm că vă va ușura această decizie importantă. Citiți-l, iar plintele nu vor mai avea niciun secret pentru dumneavoastră.
Plinte – înălțime
De ce este atât de importantă înălțimea unei plinte? O alegere greșită poate reduce vizual camera și o poate face să pară îngustă. În plus, dacă combinați plinte albe foarte înalte cu culori contrastante, toate într-un spațiu mic, riscați să faceți camera să pară claustrofobă.
8 cm este universal pentru oricie înălțime de perete. Dacă peretele are înălțime de până la 2,6m, instalați plinte de 6-8 cm. Înălțimile de perete 2,65 – 2,8 m oferă posibilitatea de a instala plinte cu înălțime de 8-10 cm. Dacă peretele este înalt de 2,75 – 3 m, s-ar privi frumos plintele cu înălțime de 9-12 cm. Pentru pereți mai înalți, atrageți atenție la plintele de 11-15 cm.
Plinte – lățime
Ținând cont de faptul că funcția principală a plintei este să acopere rosturile de dilatare între pardoseală și perete, atragem atenție la mărimea rostului. La pardoselile laminate și parchet, rosturile sunt de 1 -1,5 cm pe perimetru pentru a permite dilatatea plăcilor. La așa pardoseli, alegeți plinte cu lățimi de 1,5-2 cm ca să acopere total rosturile.
Pentru pardoselile de vinil, SPC, teracotă ș.a. din piatră – rosturile nu sunt necesare, pentru că plăcile au stabilitate dimensională și nu își schimbă forma la decalajele de căldură. Meșterii ar putea lăsa rost de 0,3 cm ținând cont de urmări seismice posibile. La pardoselile cu baza de piatră și vinil, puteți alege orice lățime de plintă, inclusiv pe cele de 1 cm care se vor alinia cu ancadramentele de la uși.
Plinte – materialele din care pot fi realizate
În gama de plinte din MDF veți găsi cele mai originale forme și modele. În același timp, acest tip de material are probabil cele mai multe dezavantaje, principalul fiind lipsa de rezistență la apă. În plus, instalarea unor astfel de plinte este dificilă deoarece trebuie să fie tăiate în unghi și marginile trebuie protejate cu silicon, ceea ce crește semnificativ timpul de lucru. Cu toate acestea, plintele din MDF au în continuare mulți admiratori datorită naturaleței acestora.
Un alt tip de plinte sunt cele realizate din PVC. Acestea sunt disponibile în două versiuni – plinte cu canal și plinte fără canal cablu. Ambele tipuri sunt impermeabile, rezistente, durabile și ușor de instalat, oferind o gamă largă de culori din care puteți alege. Acest lucru face ca plintele din PVC să se potrivească foarte ușor cu pardoseala, chiar dacă ați ales una din lemn cu un design foarte exotic.
Care este diferența dintre plintele cu canal cablu și cele fără canal cablu? Plintele compacte fără canal cablu sunt o versiune mai bună a plintelor cu canal cablu – sunt mai rezistente și mai durabile, dar și foarte impresionante din punct de vedere vizual. Acestea au toate caracteristicile PVC-ului, dar suprafaţa se aseamănă cu plinta MDF lăcuită ce oferă un aspect vizual elegant. Acestea sunt perfecte pentru un interior elegant și sofisticat, dar și pentru cele într-un stil minimalist și modern.
La final au rămas plintele, așa-numite non PVC, adică HDPS. Fabricate din polistiren de înaltă densitate, acestea sunt impermeabile, foarte durabile și foarte ușoare, ceea ce face instalarea lor mult mai ușoară. Acestea au proprietăţile fizice ale plintelor din PVC, dar fără utilizarea PVC-ului.😉 Însă, aspectul lor este similar cu cea a plintelor lăcuite din MDF. Plintele HDPS sunt de cea mai înaltă calitate – aruncați o privire la ele și veți înțelege la ce ne referim.
Acum alegem plintele și pardoseala este gata!
Acum știți cum să alegeți plintele pentru pardoseala dumneavoastră. Vă plac soluțiile elegante, atemporale? Optați pentru plinta albă.
Plintele albe se potrivesc cu aproape orice culoare de pardoseală și pereți. Și mai mult decât atât, acestea se combină bine cu alte detalii de design interior de culoare albă. Dacă doriți soluții durabile, alegeți materiale impermeabile și rezistente, precum PVC-ul solid sau HDPS. Indiferent de ceea ce alegeți, pardoseala dumneavoastră va fi cu siguranță frumoasă!