
Cine nu știe ce e criză economică? Fiecare din noi am trecut prin câteva. Cuvântul „inflație” îl cunoaștem chiar dacă nu suntem economiști. Cunoaștem pe propria piele.
Acum trăim una din ele. Auzim despre majorările de preț și impactul lor, înțelegem că nu e speculație, dar vrem să înțelegem care e cauza la așa creșteri de prețuri? Ce urmează? Fiecare își face griji pentru propriul viitor și de banii săi.
E destul de complexă tema. Sunt mulți factori. La început a fost pandemia, acum – Ucraina. Clar că sunt efecte negative, dar cum a ajuns metalul să se scumpească cu peste 300% ?
Primele și cele mai mari scumpiri s-au observat la materialele de construcție generice – metalul, cheresteaua, produsele din plastic, dar și alte materiale de finisare.
Inflația.
Totul a început în 2020, spre sfârșit de an, când s-au perturbat stocurile de produse la nivel mondial. Carantina a oprit multe produceri și procese logistice. Totodată a apărut inflația în rezultat la tipărirea partidelor mari de bani și distribuirea acestora oamenilor sub formă de dotații, în perioada pandemică. E clar că, odată ce bani sunt mai mulți în circulație, dar oferta de produse e limitată, apare inflația.
Criza logistică legată de transportul maritim.
Datorită restricțiilor legate de pandemie, a fost perturbată circulației containerelor la nivel mondial. Containerele au început să rămână mai mult ca de obicei prin porturi și în decurs de câteva luni, s-a creat o lipsă acută a lor în porturile unde urma să ajungă la încărcare. Paralel s-a întâmplat blocarea canalului Suez, ceea ce a generat un blocaj al circulației de mărfuri pentru toate țările bazinului mărilor Mediteraneeană și Neagră. Cererea pentru containere a devenit atât de mare, încât prețul lor a explodat de la o medie de 3000 -4500 de dolari în 2019, transport pentru un container, din porturile Chinei spre republica Moldova, până la prețuri de 8000 – 12000 de dolari / container în 2020-2021. Astfel, s-a ajuns la blocaje ale mărfurilor și, respectiv, la scumpiri ale multor produse, care veneau din China, în special.
Blocajul de transport maritim a accentuat nevoia de materii prime, iar ofertele locale au încetat să mai facă față cererii. Cu toții știm că, o bună parte de bunuri sunt produse în China, sau sunt produse local, dar cu componente și materie primă de acolo.
Carburanții.
Tot atunci au început să crească și prețurile la carburanți. Rafinăriile din anumite țări şi-au redus producția, sau au căzut sub sancțiunilele impuse de alte țări. În 2021 continuă să crească prețul la petrol, gaz. Costurile energiei și transportul sunt costuri care se simt destul de puternic în prețurile materialelor, în special ale celor grele și voluminoase și care necesită un consum ridicat de hidrocarburi la etapa de producere și la transportare.
Care au fost urmările?
Paradoxal, dar, pandemia a generat o explozie a cererii de cumpărare a imobilelor. Cererea a crescut la nivel mondial din cauza că, practic toate țările au emis multă valută, pentru a susține populația, totodată băncile, au creat condiții mai avantajoase de creditare, pentru cei care și-ar fi dorit să procure locuințe noi. Cererea sporită, plus creșterea costului materialelor de construcție, au dus la aceea că costul unui m2, practic s-a dublat în ultimii 2 ani. Și nu doar în Republica Moldova. Nu este exclus că, unii dezvoltatori și investitori și-au permis să vândă cu un adaos comercial mai mare, ca de obicei, dar odată ce era cerere, evident că urma să fie așa.
Prognoze.
Datorită evenimentelor din țara vecină, s-au dereglat multe lanțuri logistice și vor fi dereglate pe parcursul viitoarelor luni. Rusia, Ucraina, Belarus erau țări care furnizau nu doar produs finit, care se găsea pe raft la noi, dar și materie primă, pentru produceri din alte țări, inclusiv UE. Paralel, a crescut brusc costul carburanților, ceea ce tot se va reflecta în formarea prețurilor, îndeosebi pentru produse la care costul 1 kg e mic, comparativ (cărămidă, nisip, ciment, produse din calcar ș.a.m.d.).
Lipsă de produse nu va fi, căci zona afectată de conflictul militar nu este endemică pentru nici unul din ele. Tot ceea ce se produce în Ucraina, Rusia, Belarus, se găsește și în alte țări vecine. Dar, costurile pot fi mai ridicate și distanța de la care ar urma să fie aduse, tot mai mare, ca din țările vecine.
Pe de altă parte, în curând, nu este exclus că ar putea apărea ofertă de locuințe construite până în 2021 , care fusese cumpărate la un preț mai mic la m2 și investitorii ar fi bucuroși să își recupereze investițiile fără profit. De asemenea, odată ce va scădea cererea la materiale de construcție, s-ar putea ca, anumite produceri, care e complicat de oprit, ar fi dispuse să ofere produse cu un preț fără adaos, sau chiar în pierdere, pentru a menține procesul tehnologic neîntrerupt.
De asemenea, cum se va restabili circulația camioanelor pe calea cea mai scurtă, am putea aștepta o reducere sau stabilizare de preț.
Ce ar trebui să facă oamenii?
Mihnea Cătuți, specialist în energie, EPG: “Din păcate, o să rămânem blocați în aceste prețuri ridicate și vedem semnale că ne așteptăm undeva la doi ani, cel puțin, de prețuri ridicate. Bineînțeles că va exista volatilitate în continuare, nu știm ce o să se întâmple în timpul războiului, nu știm ce alte măsuri și sancțiuni se vor lua în viitor. Dacă vor fi scăderi de prețuri, noi s-ar putea să vedem încă un an de acum încolo facturi mari. Nu ne putem aștepta la o reducere de preț pentru o bună perioadă de timp de acum încolo și statul, noi, fiecare trebuie să ne pregătim să ne adaptăm la această realitate, oricât de dură și de dificilă este ea.”
Viața merge înainte și pentru cei care sunt în proces de construcție/finisări – acum, noi le recomandăm să nu oprească procesul și să cumpere materialele necesare pe măsura necesităților.
Dar, pentru cei care erau cu gândul să înceapă în timpul apropiat, le-am sfătui să aștepte un pic, până nu se clarifică situația în est și va fi o previzibilitate legată de evoluția ulterioară a lucrurilor.
Oricum, Republica Moldova ar putea și să aibă anumite avantaje, datorită amplasării geografice, faptului că suntem un stat neutru și avem acorduri de liber schimb de mărfuri și cu statele CSI și cu cele din UE.
Fiecare criză generează noi reguli.
După adaptare va urma ascensiunea. Urmează să ne concentrăm eforturile pentru a ajunge la ea.