„E bine acolo unde nu suntem noi” – este așa zicală. De ce anume acolo unde nu suntem noi?
Cu toții știm că e normal să râvnești mereu mai mult, dar e important să observi și să prețuiești ce ai.
Drept exemplu, am scris câteva articole despre colegii noștri care au știut să-și evalueze posibilitățile proprii, și acestea le-a stat la baza succesului.
Am ajuns să-l întreb și pe Dumitru, gestionarul depozitului dekora.md de la Chișinău, ce a obținut în viață și ce planuri are pe viitor:
– Nimic, mi-a răspuns șugubăț. Am rămas fără cuvinte câteva clipe, apoi am încercat să precizez:
– Cum așa?
Până la urmă, s-a dovedit că multe ce are, doar că le consideră nu atât de semnificative. Știe foarte bine ce-și dorește, ce înseamnă „să fii în rând cu lumea” aici, în Moldova. Mai știe că trebuie răbdare să le obții pe toate.
La dekora.md, Dumitru a venit în 2012, când avea 19 ani. Mai întâi a fost angajat ca hamal, căci nu avea altă experiență. Peste puțin timp a devenit ajutor de gestionar, apoi promovat în funția de gestionar de depozit. În acest răstimp, majoritatea prietenilor mai apropiați au plecat peste hotare, dar Dumitru a rămas în Chișinău și nu s-a înduplecat să plece.
– Am învățat în domeniul construcțiilor, am câteva diplome, dar nu am vrut să-mi rup spatele pe șantierele de construcții. Cât de mult nu ar fi plătit, nu e destul să-ți restabilești sănătatea. Aici la dekora.md am obținut experiență de muncă și m-am maturizat muncind mai decent. Nu e așa ușor să gestionezi un depozit de 1500 metri pătrați, cu zeci de mii de repere. E nevoie de mult efort, dar dacă mai pui și mintea în mișcare – obții și rezultate. Aici e nevoie de organizare, păstrarea ritmului de lucru și relații amicale cu colegii. Datorită susținerii colegiale, ne descurcăm mai ușor și lucrăm împreună de ani întregi.
- În ultimul concediu te-am observat după pozele de pe Facebook că ai fost în Italia. Ai fost la invitația cuiva sau…?
- Da, am fost în vizită la un prieten vechi, în Venezia.
– Și cum trăiesc ai noștri acolo?
– Au de toate 🙂 . Trăiesc din plin ziua de azi și reușesc să pună bani deoparte, nu mulți, dar pot. Material, acolo poți obține mai mult și mai repede decât aici. La moment, m-au ispitit și pe mine aceste beneficii. Încercasem să mă închipui și pe mine acolo. Mi-am dat seama că trebuie să învăț limba și să depun mult mai mult efort ca să reușesc acolo. Și toate astea doar ca să îmi cumpăr mai multe lucruri și să mănânc mai multe „bunătățuri”. Dacă e să te gândești mai bine, toate astea sunt lucruri mărunte pe lângă adevăratele valori a vieții. Și să nu uităm – nu e așa ușor să te afli printre străini.
– La ce valori ar trebui să se orienteze tinerii care se gândesc să plece peste hotare?
– E greu să te gândești la dragoste de țară, de neam și la viitorul generației următoare în moment ce îți lipsesc primele comodități. Fiecare om își dorește în primul rând un trai decent. Nu înțeleg de ce în țara noastră condițiile pentru pentru tineret sunt așa de drastice. Zic tinerilor să încerce, hotarele sunt acum nemărginite. Dar înainte de toate, să vă așezați și să vă gândiți ce câștigați și ce pierdeți. Ascultați nu doar poftele, dar și inima, și creierul. Există dor de casă – vedeți dacă veți putea să vă isprăviți cu el. După doi iepuri degeaba alergi, trebuie să alegi doar unul. Ar fi bine să ne investim eforturile în țara natală, căci altcineva nu are cine.
Depinde de noi viitorul fraților mai mici. Oricum, orice ați alege, faceți așa ca să fie bine acolo unde sunteți.